Laatste nieuws:

_____________________

OKAN Roemeens

 CE ESTE OKAN?

Prescurtarea OKAN înseamnă

CURSURI PREGĂTITOARE PENTRU VORBITORI DE ALTĂ LIMBĂ NOU VENIŢI

Clasele OKAN din cadrul KTA îi ajută pe elevii nou veniţi în Belgia care nu vorbesc limba olandeză. Aici aceştia  învaţă repede limba olandeză, fiind antrenaţi intensiv în studierea acesteia. Acest lucru este posibil datorită unei echipe care garantează un mediu de învățare plăcut prin sprijinirea fiecărui tânăr în procesul dezvoltării sale personale. Nu doar cunoştinţele sunt importante ci şi o atitudine de susţinere în clasă şi în afara ei. Pe aceste considerente punem accent şi pe integrarea socialăîn procesul învăţării. În esenţăscopul este acela de a oferi elevilor susţinerea necesarăastfel încât, în anul școlar următor, să poată studia în învățământul secundar pe direcția și specializările care li se potrivesc cel mai bine, în funcție de interesul și capacitatea fiecăruia. Echipa noastră se ocupă atât de susținerea, orientarea elevului cât și de parcursul ulterior al acestuia.

 

CURSURI

Lecțiile se desfasoară în fiecare luni, marți și joi în intervalul orar 8:25-12:00 și între 13:00-16:35.

Miercurea și vinerea sunt cursuri doar dimineața, între 8:25-12:00.

 

Elevii urmează 28 de ore de curs pe săptămână, din care 22 sunt de limba olandeză.

Achiziționarea abilităților este în centrul procesului de învățare: vorbit, ascultat, citit, scris și interacție verbala.

 

OKAN din cadrul KTA Brugge îi pregătește pe tineri să poată funcționa normal și adecvat atât în cadrul învățământului secundar cât și în viața de zi cu zi. Ca atare, lecțiile sunt proiectate pe considerente practice. Pentru a face față cu succes învățământului secundar general elevii studiază noțiuni generale dar și specifice prin intermediul unor liste de cuvinte caracteristice obiectelor de studiu precum agricultură, istorie, economie, biologie, științe ale naturii, muzică, educație plastică.

Lucrul cu computerul sau cu tableta sunt incluse în pachetul de lectii. În plus, elevii studiază două ore de religie și au posibilitatea de a alege între cursuri de etică ( morală) și cele șase religii recunoscute și practicate în Belgia: romano-catolicism, cultul protestant, israelism, islamism, anglicanism și ortodoxism.

Elevii beneficiază ,în cele din urmă, și de 4 ore de  curs de integrare. În cadrul acestuia elevilor  le sunt prezentate  toate aspectele caracteristice existenței. Ei fac cunoștință cu diverse culturi, fac schimb de păreri și puncte de vedere, învață în mod critic și înainte de toate, învață să accepte respectuos diverse idei și opinii.

 

PENTRU CINE SUNT CURSURILE OKAN?

Pot beneficia de cursurile OKAN elevii care îndeplinesc  un număr de condiții după cum urmează:

-până pe 31 decembrie a anului școlar pentru care s-au înscris nu au vîrsta mai mică de 12 și mai mare de 18 ani;

-sunt nou veniți,adică nu locuiesc de mai mult de un an de zile în Belgia;

-limba olandeză nu este limba lor maternă;

-nu stăpânesc îndeajuns de bine limba în care se predau cursurile și ca atare nu pot face față lecțiilor;

-au fost înscriși timp de maxim 9 luni ( lunile de vacanță iulie și august nu sunt luate în calcul ) într-o instituție de învățământ în care limba de predare este olandeza;

 

La cererea școlii este posibil ca, în circumstanțe excepționale, aceste condiții de înscriere să fie reconsiderate.

DATE DE CONTACT

OKAN- KTA BRUGGE
Rijselstraat 7
8200 Brugge St-Michiels
Koordynator - Tony Demeyer
050 471 150
0496 38 49 01 

Dați-ne un like pe facebook...

 

PROCEDURA DE ÎNSCRIERE

Înscrierile se desfășoară pe durata întregului an școlar.

CUM?

Elevii trebuie să fie însoțiți de părinte, tutore sau reprezentantul legal care semnează documentele de înscriere. De asemenea, sunt necesare documentele de identitate și, eventual, adeverințe de școlarizare din țara de origine.

LOCAȚIE/ACCESIBILITATE

 

Cursurile OKAN se desfășoară în clădirile din incinta KTA Brugge, de pe strada Rijselstraat 7 în Sint-Michiels. Locatia se află la 10 minute de mers pe jos de la gara Brugge.